martes, 7 de diciembre de 2010
Les Granges Brulees - 1973
Hong Kong Stadium - 1994
A continuación de Europe in Concert, Jarre fue invitado a ofrecer un concierto en Hong Kong el 11 de Marzo de 1994, para la inauguración del nuevo estadio de la ciudad. Gracias a su especial relación con China, Jarre fue preferido frente a otras estrellas internacionales como Madonna y Michael Jackson. Las entradas se agotaron completamente en dos días. En el escenario, junto a Jarre y sus sintetizadores, participaron una orquesta y coro chinos así como diversos artistas.
Músicos: Sylvain Durand Laurent Faucheux Julie Lecrenais Domonique Mahut Miranda (Voz del Tiempo) Francis Rimbert Patrick Rondat Dominique Perrier Michel Valy Chuen Ying Arts Centre de Hong Kong - Orquesta China (dirigida por Cheng Chai-Man) Hong Kong Opera Society - Coro   
  1. Chronologie 2 2. Equinoxe IV 3. Souvenir of China 4. Chronologie 4 5. Oxygene IV 6. Chronologie 6 7. Chronologie 3 8. Magnetic Fields 2 9. Chronologie 8 10. Digisequencer 11. Band in the Rain (Unplugged) 12. Fishing Junks at Sunset 13. Fourth Rendez-Vous 14. Chronologie 4 (Encore)   |
Deserted Palace - 1972
lunes, 6 de diciembre de 2010
Biografia Jean Michel Jarre/Româna
Biografie Jean Michel Jarre
Je ne sais pas trop ce que c’est la definition d’un artiste. Ce qu’on peut dire c’est qu’il y arrive un moment dans ta vie que tu ne te poses pas la question et c’est peut etre ça, la definition d’un artiste. (“Nu imi dau prea bine seama care ar fi definitia unui artist. Ce pot spune este ca vine un moment în viata când nu te mai întrebi lucrul asta, si probabil ca aceasta este definitia unui artist.”)
Jean Michel Jarre (“Paroles et musique”) Lyon, 2008
Compozitor avangardist, reputat pionier al muzicii electronice pe plan international, dirijor de feerii de muzica si imagine, promotor al tehnicii, amabasador al bunavointei – într-un cuvânt, artist.
Povestea începe în 1976, cu acum arhi-cunoscutul sau “Oxygène” – un album înca (si probabil etern) atemporal, cu un sunet unic, distinctiv, care la vremea respectiva a constituit una din pietrele de temelie ale genului .
Jean-Michel Jarre, s-a nascut la Lyon, pe 24 august 1948, fiu al compozitorului Maurice Jarre si al fostei membre a Rezistentei franceze din al II-lea Razboi Mondial, France Pejot. Parintii se despart devreme în viata lui, iar tatal se stabileste în S.U.A., urmând sa atinga faima cu bine-cunoscutele sale coloane sonore. Îndepartarea de tatal sau l-a afectat profund, iar împacarea propriu-zisa dintre cei doi s-a petrecut abia în 1995, la ceremonia de decernare a premiilor Victoire de la Musique. “Eu si cu tatal meu nu prea am reusit vreodata sa înfiripam o relatie adevarata. Ne-am vazut probabil de 20 sau 25 de ori în întreaga mea viata. Când, la vârsta mea, poti sa numeri pe degete de câte ori te-ai vazut cu parintele tau, atunci asta spune ceva... Cred ca este mai bine sa ai un conflict, sau, în cazul decesului, sa-ti plângi parintele, dar un sentiment de vid, de absenta, peste asa ceva este foarte greu de trecut, si chiar mi-a luat o vreme îndelungata sa ma obisnuiesc cu asta. ” – Jean Michel Jarre
În copilarie, interesul pentru instrumente muzicale electronice îl capata de la bunicul sau, Andre Jarre, la rândul sau muzician si inventator. Si-a început educatia muzicala la insistentele mamei, cu lectii de pian (“[…]detestam pianul[…]” – Jean Michel Jarre). Vacantele petrecute la Lyon la bunici îl aduc în preajma muzicii de circ, a cantaretilor stradali, o atmosfera care mai tarziu va fi evocata în muzica sa. De asemenea, în timpul scolii, la Paris, frecventând împreuna cu mama sa clubul de jazz “Le Chat qui Pêche” (“Motanul care pescuieste”, detinut de o prietena a mamei), devine pasionat de muzica jazz, vazându-i pe artisti ca Chet Baker, John Coltrane, Archie Shepp, si mai târziu influenta aceasta se simte în muzica sa, non-vocala prin definitie. “[…]Mi-aduc aminte si acum ca era ziua mea, împlineam zece ani si Chet Baker m-a luat si m-a pus în fata lui, pe pian, si a început sa cânte. Simt si acum, pe piept, suflul trompetei lui.” – Jean Michel Jarre.
În jurul vârstei de 14-15 ani, descopera lucrarile artistului Pierre Soulage, care îl impresioneaza destul cât sa se apuce de pictura, si chiar sa si realizeze un venit din aceasta pe durata studiilor, dar reala influenta se va afla, tot mai târziu, în muzica sa, când texturile stratificate ale pictorului îl duc cu gândul la interpretarea muzicii ca fiind o imagine în care poti picta cu sunete si frecvente. În acelasi timp, nu renunta la educatia muzicala, luând în continuare lectii, si de-a lungul anilor adolescentei, înfiinteaza si cânta în trupe rock - Mystere IV si apoi The Dustbins. Unul din colegii sai de trupa îl introduce în lumea muzicii experimentale, si se alatura Grupului de cercetare muzicala (GRM – Groupe de Recherche Musicale), unde are primul contact propriu-zis cu muzica electronica, mai exact cu filosofia ca “muzica este alcatuita din sunete si nu din note muzicale” si are ocazia sa experimenteze cu un sintetizor Moog, sub îndrumarea lui Pierre Schaeffer, fondatorul “muzicii concrete” (muzica electroacustica, precursor al genurilor moderne electronice).
Debutul propriu-zis are loc în 1969, când apare single-ul “La Cage/Erosmachine”, iar apoi urmeaza oferte pentru muzica de balet (“AOR”, pe care îl interpreteaza live la Opera din Paris) , teatru (“Portretul lui Dorian Gray”), muzica de televiziune, sau compune versuri si muzica pentru cântareti francezi în voga ai momentului: Patrick Juvet si Cristophe. În 1973 compune primul sau “soundtrack” - muzica pentru filmul “Les Granges Brulees” . “[…]Mi s-a parut mereu, în mod subconstient-psihologic, ca muzica de film este teritoriul tatei, asa ca am refuzat, si acum o regret, un numar destul de mare de oferte pentru muzica de film […]” – Jean Michel Jarre. Va mai compune muzica pentru filmul “Gallipoli” în 1979, si contribuie la coloana sonora de la “9 and a half weeks “, în 1986, iar în 2001 compune muzica pentru “Qui veut devenir une star” .
În 1972 scoate primul album solo, “Deserted Palace”, dar albumul care îl consacra este ““Oxygène”” în 1976. ““Oxygène”” a fost creat în probabil primul “home-studio” al momentului, anume în bucataria garsonierei personale convertita ad-hoc în studio de inregistrari. “La vremea respectiva aveam doar trei sau patru sintetizoare si asta se simte în sunetul albumului – foarte minimalist. Cred ca asta contribuie la atemporalitatea lui […]”- Jean Michel Jarre. Initial, albumul este refuzat de catre majoritatea caselor de discuri. “Toate casele de productie ma întrebau ce fel de muzica este asta: nu are cântaret, nu are nume, sunt bucati de 10 minute, altele de aproape 20... Pâna si mama m-a întrebat, de ce vrei sa-ti botezi muzica dupa un nume de gaz?!” – Jean Michel Jarre. Într-un final, o colega de studii de la GRM isi convinge sotul, Francis Dreyfus, proprietar al casei de discuri Disques Dreyfus (cu care va colabora de altfel pâna în 2000), sa produca albumul si astfel ajunge sa fie promovat în discoteci si cluburi. În Aprilie 1977, deja ajunsese la 70.000 de copii vândute. “Oxygène” ramâne în istorie ca cel mai bine vândut album francez - aproximativ 12 milioane de copii pâna în present. “Oxygène a fost un proiect pur personal, diferit de tot ceea ce faceam atunci. A fost minimalist, facut numai cu una sau doua persoane care sa ma ajute la înregistrare. De asemenea, si coperta discului, imaginea cu craniul din interiorul Terrei, nu era ceva foarte comercial, din contra, avea un mesaj ecologic foarte puternic.
În 1978 scoate “Equinoxe”, urmat de primul sau concert de lumina si sunet, pe 14 iulie 1979, în Piata Concorde din Paris, cu ocazia Zilei Nationale a Frantei. Desi înregistrase un success total cu cele doua albume scoase, Jarre nu se asteapta ca în ziua concertului sa aiba o audienta a carui numar (1 milion de spectatori si peste 100 de milioane de telespectatori) sa îl propulseze direct în Cartea Recordurilor la momentul respectiv. “Asta chiar m-a si speriat. Mi-a luat un an sa imi revin dupa toata experienta. Îmi aduc aminte ca tocmai înainte de apusul soarelui, ma urcasem pe scena cu câtiva dintre oamenii mei, si am vazut un fel de pata neagra. Am crezut ca e vreo iluzie de umbra rezultata din apusul soarelui. De fapt, era publicul, care se întindea pâna la Arcul de Triumf. Asta m-a facut sa intru complet în panica. Eram total nepregatit pentru asa ceva si mi-am dat seama, dupa, ca acest gen de spectacol era atât de diferit, din atâtea motive, de ceea ce se facuse pâna atunci, încât era într-adevar ceva care merita sa fie explorat. ” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia acestui concert, îl intâlneste pe muzicianul Francis Rimbert, prin Michel Geiss (inginer de sunet, inventator de sintetizoare si muzician), prefigurându-se astfel echipa sa de lucru de mai târziu.
1981 aduce albumul “Les Chants Magnetiques”, bine primit de catre public. În aceeasi perioada, este solicitat pentru o serie de concerte în China, lucru nemaiîntâlnit la momentul respectiv. Albumele sale de succes, ““Oxygène”” si “Equinoxe”, daruite postului national Radio Beijing de catre Ambasada Angliei, sunt apreciate de catre chinezi, mai ales fiind primele piese straine, în ultimele câteva decenii, care sa ajunga sa fie difuzate pe postul national de radio. Concertele s-au desfasurat în Beijing si în Shanghai. În cazul primului capitalei, auditoriul s-a constituit mai ales din oficiali, iar manifestarile publicului au fost retinute, daca nu chiar lipsind cu desavârsire, lucru care îl determina pe Jarre (care intentionase sa tina spectacole gratuite, dar autoritatile impusesera deja o taxa), sa cumpere o parte din bilete si sa le vânda apoi pe strada, copiilor si adolescentilor, sperând sa aduca astfel în sala un altfel de public. În Shanghai, atmosfera a fost infinit cu mult mai animata: “Erau extrem de entuziasti si începusera sa arunce oameni în aer. Aruncau asa, cu oameni, cam cum ai arunca baloane în aer!” – Jean Michel Jarre. Succesul concertelor determina aparitia unui album live “Concertele din China”, în 1982.
“Musique pour supermarche”, lansat în 1983, a fost un album unic, atât din punct de vedere al compozitiei muzicale cât si din punct de vedere al conceptului revolutionar: albumul-opera de arta – creat într-un singur exemplar (matrita initiala a fost arsa, desi trei piese de pe acest album au aparut ulterior pe albumele “Zoolook” si “Rendezvous”), scos la licitatie ca un obiect rar si vândut pentru 70.000 de franci. Muzica fusese compusa, initial, pentru o expozitie cu tema “Supermarket”, organizata de niste tineri prieteni ai lui Jarre, lucrarile de arta urmând a fi scoase la licitatie. “Ideea mi-a venit ca protest, un act de protest fata de industria muzicala, care începuse sa vânda muzica precum iaurturile sau tuburile de pasta de dinti, în supermarket-uri. Si atunci, am ars matritele. A fost într-adevar un singur exemplar.” – Jean-Michel Jarre. Cumparatorul albumului devenit unul dintre cele mai cautate obiect de colectie, a ramas initial anonim, dar s-a aflat mai apoi a fi un anume M. Gerard, care, în urma unui accident rutier, s-a trezit din coma pe acordurile piesei lui Jarre “Souvenir of China” si astfel a dorit sa aduca un omagiu celui a carui muzica a marcat revenirea lui la viata. Actualul proprietar al discului este necunoscut, întrucât, din 2007 pâna în prezent, albumul a mai fost scos la licitatie de 2 ori. Totusi, discul a fost difuzat în direct în întregime la Radio Luxembourg, iar Jarre i-a încurajat pe ascultatori sa îsi înregistreze propria versiune. “Piratez moi!(Piratati-ma!)” – Jean Michel Jarre.
Considerat a fi unul dintre cele mai inovatoare albume ale sale, din punct de vedere al compozitiei, “Zoolook” (1984), este unic prin felul în care Jarre a consacrat “sampling”-ul în procesul compozitional al muzicii electronice. “Am petrecut mult timp la albumul acesta, si aproape ca am luat-o razna lucrând la el. A fost primul album în care am lucrat cu “sampling”. Am folosit voci de pe întreg mapamondul ca simple sunete. Am transformat foneme în instrumente muzicale. Si nu era vorba despre acompaniament vocal. Ideea era sa folosesc vocea umana ca pe un material sonor. “ – Jean-Michel Jarre. Pe lânga “sample”-urile adunate din lumea întreaga (“Am mers în Africa, Europa de est, Asia...”
– Jean-Michel Jarre), Jarre a lucrat pentru prima oara (dar nu si ultima, urmând sa mai colaboreze in viitor) cu un vocalist profesional – Laurie Anderson, a carei voce apare pe piesa “Diva”.
În 1985, Jarre este invitat sa faca un concert în Houston, Texas (S.U.A), pe care initial îl refuza, prins fiind în proiectele proprii, dar de îndata ce întreprinde o vizita la fata locului si vede silueta remarcabila a orasului în plina dezvoltare, accepta imediat, mai ales cand afla ca evenimentul urma sa sarbatoreasca aniversarea a 25 de ani de la înfiintarea Centrului Spatial “Lyndon B. Johnson” iar NASA dorea sa se implice în organizare. Astfel s-a nascut albumul “Rendez-vous”, care (ca si “Zoolook” cu doua piese), are în componenta o piesa de pe “Musique pour supermarche”. Lucreaza timp de câteva luni la album, care este unul dintre cele mai baroce din creatia sa. Tot la momentul respectiv, misiunea “Challenger” era în pregatire pentru decolare pe 28 ianuarie 1986, astfel ca Jarre include în concertul sau un recital de saxofon – ultima piesa a albumului, “Rendez-vous VI” – pe care urma sa o interpreteze în direct, de pe orbita, astronautul Ron McNair, fost interpret de jazz. Din pacate, naveta “Challenger” explodeaza la decolare. “Ma împrietenisem cu toti astronautii, devenisem chiar apropiati. Mi-aduc aminte ca Ron m-a sunat, la Paris, chiar înainte de decolare si mi-a spus ca ne vedem peste o saptamâna si sa-l urmaresc la televizor la televizor. Si apoi, a fost... dezastrul... O sa tin mereu în suflet o frântura din zâmbetul si chipul lui Ron [...]. M-a rascolit enorm evenimentul, îi consideram pe oamenii acestia prieteni, am vrut sa anulez totul, dar cei de la NASA au insistat sa mergem mai departe, iar Rendez-vous VI a devenit Ron’s Piece (Cantecul lui Ron) si în locul lui a cântat Kirk Whalum, saxofonist de jazz.”– Jean-Michel Jarre. Astfel concertul a devenit o comemorare si un simbol a perseverentei. “A devenit un concert incredibil, foarte încarcat emotional, si în acelasi timp, cu o pofta de viata si o inocenta cum numai un public american poate sa le aiba. Pentru mine, este o amintire extraordinara de complicitate cu publicul, care privea de peste tot, urcati pe cladiri.” – Jean-Michel Jarre. În timpul acestui concert, care a stabilit un nou record de audienta (1,5 milioane de spectatori), Jarre si-a inaugurat ceea ce urma sa devina piesa de rezistenta în concertele sale si deliciul fanilor de-a lungul anilor – harpa laser, folosita la momentul respectiv în “Third Rendez-vous” (“Al treilea rendez-vous”).
Câteva luni mai târziu, în Octombrie 1986, este invitat si la Lyon, orasul sau natal, pentru un concert cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, moment foarte emotionant pentru Jarre. “L-am întâlnit pe Papa atunci, si îmi amintesc ca la momentul respectiv primul lucru pe care l-am observat când l-am întâlnit a fost dimensiunile considerabile ale pantofilor si am gândit: “Doamne, omul asta are capul în ceruri, dar picioarele ancorate ferm pe pamânt...” “A fost pentru mine un moment foarte emotionant; copil fiind, veneam verile la Lyon, si mergeam la cumparaturi cu bunica mea, iar acum, în timpul concertului, totul pur si simplu a expandat în mintea mea... am fost foarte miscat.” – Jean-Michel Jarre.
În 1988, Jarre lanseaza cel de-al noualea album, “Revolutions”, un album foarte eclectic, cu influente puternice arabe, muzica orientala fiind pentru el, dintotdeauna, o sursa de fascinatie. În acelasi an, începe pregatirile pentru un concert în Anglia, “Destination Docklands”, care urma sa se desfasoare pe 24 septembrie la Docurile Royal Victoria, în estul metropolei londoneze. Spectacolul de doua ore se anunta a fi grandios – de la artistii invitati (printre care si chitaristul britanic Hank Marvin, cu care colaborase la creearea piesei “London Kid”) pâna la scenografia spectacolului în sine: urmau sa fie folosite reflectoare anti-aeriene din al Doilea Razboi Mondial, una din cladirile din docuri urma sa serveasca de ecran de proiectii si mai urmau sa fie instalate ecrane construite ad-hoc. Jarre si echipa aveau sa cânte de pe scena plutitoare instalata pe patru barge masive. Acesta a fost probabil cel mai dificil de organizat concert din întreaga sa activitate. “Printre concertele incredibile, la modul ca unele lucruri au putut sau nu sa fie facute, concertul Docklands, din ’88, îmi vine cel mai bine în minte. Eram 500 de oameni care urma sa mergem în docurile londoneze ca sa pregatim acest concert pentru mijlocul lui septembrie, dar spectacolul a avut loc o luna mai târziu. Si în aceste luni de zile, s-au întâmplat lucruri absolut incredibile. Mai întâi, deoarece organizatorul nu solicitase aviz pentru desfasurarea evenimentului, totul a fost oprit. Mass-media britanica se amesteca în toata povestea, vrând sa ma ajute sa gasesc alta locatie în Anglia unde sa fac concertul, pentru a înlocui Docklands. Marina Regala mi-a propus un vapor. Toti oamenii îmi scriau sau telefonau ca sa-mi propuna curtea din spatele casei. Toate orasele propuneau de asemenea diferite locuri, si totusi era în zadar, caci totul fusese considerat si gândit în functie strict de acea locatie initiala.“ – Jean Michel Jarre. În cele din urma, au primit aprobarea pentru doua concerte, unul 8 si altul pe 9 octombrie. Din pacate însa, întârzierea l-a costat si timp meteorologic, si astfel, renumitul temperament al climei britanice si-a aratat coltii. Ultimele pregatiri si repetitiile s-au desfasurat sub un vânt puternic cu rafale de ploaie si o Tamisa agitata. “Marina nationala se amesteca si declara scena o ambarcatiune, obligând pe toata lumea sa poarte veste de salvare. Printesa Diana se hotarâse sa vina la concert, asa ca a trebuit sa construim si o “loja regala”, cu lustre, catifele (pornind de la aceasta seara de concert, cei doi devin bun prieteni, iar Printesa Diana devine un mare fan al muzicii lui) si tot ce presupune rangul. Si astfel, tot concertul s-a desfasurat de o maniera deliranta, sub ploaie. Rezultatul a fost de-a dreptul wagnerian, în mijlocul muzicii. Bateristul a sfârsit prin a evolua în apa pâna la glezne. La fiecare bataie de talgere, apa împrosca pe toata lumea... Au fost niste împrejurari cu adevarat si în întregime nebunesti.” – Jean Michel Jarre.
Trecerea în noua decada aduce cu sine un nou concert, tot de ziua nationala franceza, de data aceasta având ca locatie La Defense, în Paris. În acelasi an (1990), Jarre scoate un nou album “En Attendant Cousteau” (“Asteptându-l pe Cousteau”), ca omagiu adus oceanografului francez. Concertul de la La Défense a fost probabil unul dintre cel mai bine reprezentative spectacole ale sale, intrând pentru a treia oara în Cartea Recordurilor pentru numarul de spectatori (2 milioane de oameni), fiind a doua oara când îsi depaseste propriul record. “La concertul de la La Défense, mi s-a spus: Nu m-am mai plimbat, n-am mai trecut, macar, pe lânga locul acela, dupa concert, fara a-l vedea în cu totul alta lumina. Este cel mai frumos compliment care mi s-a putut face vreodata.” – Jean-Michel Jarre.
În 1991 începe pregatirile pentru un concert în Mexic, la piramidele din Teotihuacan, care urma sa aiba loc în timpul eclipsei solare de pe 11 iulie 1991. Punerea în scena a concertului a fost extrem de anevoioasa, însa ceea ce a anulat definitiv evenimentul a fost scufundarea unuia dintre vapoarele de marfa care transportau scena special proiectata pentru spectacol. „Am fost atât de dezamagit încât, vreo doi ani la rând nu am suportat mâncarea mexicana...” – Jean Michel Jarre.
În 1993, „Chronologie” a fost primul sau album influentat de ritmurile tehno-dance ale momentului. Inclus printre sampling-urile de ceasuri asortate temei alese, a fost si o alarma sonora pe care o compune pentru compania elvetiana de ceasuri Swatch, cu a carei sponsorizare, Jarre se lanseaza în primul sau turneu mondial, „Europe in concert”, cu peste 16 concerte în aer liber (Mont Saint-Michel, Barcelona, Sevilia, Londra, Mancester, si Versailles) dupa modelul deja consacrat, dar la o scara infinit mai mica. Tot în acest an, i se ofera si accepta functia de Ambasador al Bunavointei, pentru UNESCO, functie pe care o detine de 16 ani deja.
În 1994, inaugureaza noul stadion din Hong Kong cu un concert, iar în 1995 organizeaza un nou concert de ziua nationala a Frantei , supranumit „Concert pour la Tolerance”, detinând functia de Ambasador UNESCO pentru Tineret si Toleranta, si în acelasi timp celebrându-se 50 de ani de la înfiintarea ONU. În acelasi an, va fi decorat cu distinctia „Chevalier de la Légion d’honneur”, acordata de guvernul francez.
1997 marcheaza o revenire la albumul care l-a consacrat, „Oxygéne”, cu noul sau album, „Oxygene 7-13” – o continuare a operei sale de început. „Ideea nu a fost de a crea un soi de Rocky 2, ci de a face o continuare fluida la ceea ce am facut cu „Oxygéne” acum câtiva ani. Mereu am avut în minte sa fac asta, fie ca o faceam acum, acu câtiva ani, sau peste câtiva ani. În plus, constat o întoarcere la vechile sintetizoare analoge; cu toata afluenta de noi instrumente, totusi toata lumea îsi doreste sa cânte pe un Stradivarius sau un Stratocaster. La fel se întâmpla si în cazul sintetizoarelor analog pe care le-am folosit eu în anii ’70 pentru „Oxygéne” – Jean Michel Jarre. Albumul a fost dedicat vechiului sau mentor Pierre Schaefer, de la GRM, care murise în 1995.
În acelasi an, pe 6 septembrie, organizeaza un spectacol în vechiul sau stil grandios, în Moscova, la sarbatorirea a 850 de ani împliniti ai capitalei ruse. Foloseste cladirea Universitatii de Stat din Moscova ca ecran de proiectie pentru spectacolul sau si îsi doboara din nou propriul record de audienta (3.5 milioane de spectatori). Ziua concertului coincide cu funeraliile Printesei Diana, iar Jarre vorbeste, în timpul concertului, despre prietenia lor, tine, împreuna cu întreaga audienta, un moment de reculegere, si îi dedica piesa ei preferata, „Souvenir of China”. Momentul culminant al concertului este conversatia în direct cu astronautii de pe statia orbitala MIR, un ecou poate al aceluiasi moment, cu astronautii navetei „Challenger” care însa, din pacate, nu a mai avut loc în 1986, la concertul din Houston.
Jarre va continua sa mearga în turneu prin Europa cu noul sau album, adoptând de data aceasta o
maniera total noua pentru el – concertele în sali de spectacol, inclusiv în tari în care nu mai concertase înainte, mai ales în blocul estic al Europei, cu o abordare vizuale mai minimalista, concentrându-se mai mult pe partea muzicala.
Anii ’98-2000 sunt o perioada a schimbarilor majore în viata sa, iar acest lucru se reflecta puternic si în directia sa muzicala. Apar dispute cu casa de productii Disques Dreyfus, cu care lucrase din 1975, iar în viata personala, dupa un mariaj de 16 ani, se desparte de sotia sa, Charlotte Rampling.
În 1998 produce, în colaborare cu trupa Apollo 440, „Rendez-vous 98”, care a devenit tema muzicala principala a Cupei Mondiale de Fotbal, iar pe 14 iulie, ca celebrare a zilei nationale dar si a Cupei mondiale proaspat cucerite de echipa Frantei, Jarre organizeaza un spectacol la turnul Eiffel, avându-i ca invitati, printre altii, pe Apollo 440 si pe japonezul Tetsuya „TK” Komuro.
În 1999, pe 31 decembrie, tine un concert grandios la Gizeh, având piramidele ca fundal – „The Twelve Dreams of the Sun” – „Cele 12 vise ale soarelui”. Structurat ca o calatorie reintepretata prin mitologia Egiptului antic (pe lânga celebrarea noului mileniu, se sarbatoreau si 5000 de ani de civilizatie în Egipt), concertul în sine a durat 12 ore, un maraton vizual si muzical prin noaptea de Revelion, din care Jarre ocupa cele doua ore dinaintea miezului noptii – cele mai cunoscute piese ale sale, plus cântece noi de pe albumul care urma sa iasa în 2000, culminând cu o numaratoare inversa si se întoarce apoi pentru un mini concert la rasaritul soarelui. Întregul concert a primit contributia a peste 1000 de artisti locali, amestecându-se muzica occidentala cu cea orientala si cu accente de jazz.
Albumul sau, „Metamorphoses”, cu câteva piese prezentate în avanpremiera în concertul „The Twelve Dreams of the Sun”, radiaza clar nevoia de schimbare si autodefinire, atât ca persoana cât si ca artist. „Titlul albumului mi-a venit cu usurinta în minte pentru ca mi s-a parut foarte potrivit cu ceea ce simt eu acum, atât la nivel personal si muzical, si de asemenea, si în legatura cu noul mileniu, schimbarea noului mileniu. Si am spus „metamorfoze”, la plural, nu doar o singura „metamorfoza”, si chiar daca la început mi s-a parut putin greu ca titlu, sau presupunând ceva mai greu, am uitat lucrul asta si am preferat partea organica a cuvântului, întelesul sau organic, transformarile acelea naturale, nu stiu... un fluture, un sarpe care-si lasa pielea – toate aceste transformari naturale, aceste metamorfoze – cred ca de aici a pornit conceptul albumului.” – Jean-Michel Jarre. Stilul sau muzical este aproape radical diferit de ceea ce produsese înainte. A fost de asemenea primul sau album cu parte vocala propriu-zisa si solisti-invitati bine conturati în linia melodica. De asemenea, continua pe ideea de sampling, însa ajungând pâna la a cauta sunete în zgomotele de zi cu zi – foloseste efecte obtinute din zgomotul masinii sale de facut cafea, sau o stropitoare automatica. „Ceea ce am învatat la GRM a fost ca orice sunet poate deveni muzica – totul depinde de muzician: sunetul ploii, vântul, automobilele pe strada, orice.” – Jean-Michel Jarre. Printre artistii invitati pe album se numara Laurie Anderson din nou, Natacha Atlas (în „C’est la vie” – piesa cu extinse influente arabe) si Sharon Corr, din trupa The Corrs, la vioara (în „Rendezvous a Paris”, cu accente celtice).
Pe 1 ianuarie 2001, participa la un eveniment în Okinawa – „2001 - Rendezvous in Space”, în onoarea „adevaratului început al mileniului” – în care Jarre, în colaborare cu Testuza „TK” Komuro si cu scriitorul SF Arthur C. Clarke (scriitorul sau preferat de science-fiction si bun prieten), da un recital live cu materiale noi exclusive, si scurte interventii pre-înregistrate ale lui Clarke, iar pentru un scurt timp, ansamblul astfel format îsi ia numele de scena „The ViZitors”. În acelasi an, în iunie, Jarre sustine un concert de caritate pentru Fundatia Elpida, în amfiteatrul antic Herodus Atticus Odeon, de pe Acropole. Pentru acest eveniment, compune „Akropolis” – o tema muzicala pentru orchestra simfonica, dedicata sitului istoric în care are loc spectacolul.
În acelasi an, compune „Interior music” pentru o campanie publicitara a companiei daneze de produse electronice Bang and Olufsen, dar albumul nu a fost publicat comercial.
În 2002, pe 6 septembrie la Aalborg, Danemarca, Jarre sustine un concert într-un camp de turbine eoliene – un concert marcat de dificultati din cauza ploii abundente. Concertul a fost vazut ca un succes, în ciuda problemelor, si a marcat, de asemenea, un moment al schimbarii în concertele sale, care, din anii ’80 încoace, beneficiau de un personal numeros pe scena în timpul spectacolului. Jarre este asistat, de aceasta data, doar de Francis Rimbert, având ca invitati pe Safri Duo, si ca acompaniament Orchestra Simfonica din Aalborg si un cor local.
Tot în 2002 lanseaza un album experimental „Sessions 2000”, cu o puternica nuanta de jazz, si un sound total diferit de lucrarile sale precedente. Desi nu a înregistrat un succes rasunator, albumul a fost apreciat pozitiv de catre critici.
Jarre se întoarce la stilul sau, însa într-o maniera „chill”, cu albumul „Geometry of Love”, din 2003, compus ca soundtrack pentru clubul parizian „V.I.P. Room”.
În septembrie 2004, Jarre lanseaza un nou album, „Aero”, certificat ca fiind primul album de muzica proiectat si compus pentru si în sistemul de sunet 5.1 surround. Albumul este mai mult un „best of”, cu piese reînregistrate si doua piese noi, „Aerology” si „Aero”, ultimul fiind o versiune a piesei „Je me souviens”, de pe albumul „Metamorphoses”, din 2002.
Tot în 2004, este invitat, pentru a treia oara, în China, pentru a sustine un concert . „Guvernul francez îmi ceruse sa fac un concert pentru deschiderea anului Frantei în China, un concert în Orasul Interzis si în Piata Tian An Men. Înainte de a accepta, nu m-am dus sa cer parerea maostilor sau fostilor maosti din generatia mea, ci mai degraba parerea oamenilor care erau în aceasta problema: artistii si intelectualii din Beijing. Toti mi-au spus acelasi lucru – anume sa fac neaparat acest concert. Aveam un avantaj – eram cunoscut, si un strain. Autoritatile m-ar fi lasat sa fac mai multe lucruri decât daca ar fi fost vorba de un artist chinez. Astfel ca am acceptat, cu conditia ca un anume numar de artisti, considerati dizidenti, sa participe la concert – muzicieni, ca si pictori.” – Jean-Michel Jarre. Initial, capul de afis al invitatilor autohtoni îl detinea Cui Jian, cântaret chinez care a participat la revolta studenteasca din 1989 din Piata Tiananmen, supranumit „Bob Dylan al Chinei”, caruia i se interzisese adresarea oricarui cuvânt publicului în timpul recitalului, iar în ultimul moment, autoritatile îi interzic definitiv participarea. Concertul se desfasoara pe 10 octombrie în doua parti, mai întâi în Orasul interzis, un fapt exceptional, si apoi continua în Piata Tiananmen, cu un recital mai scurt, incluzând o versiune adaptata de catre Jarre a cântecului „La vie en rose” al lui Edith Piaf, interpretata de catre o alta artista chineza de renume, Chen Lin. Va lansa un DVD al acestui concert , acesta fiind recunoscut ca fiind primul concert înregistrat cu tehnologie THX si HD.
În august 2005, Jarre este invitat în Polonia, la Gdansk, unde Lech Walesa îl roaga sa tina un concert pentru cea de-a 25-a aniversare a „Solidarnosc” – miscarea anti-comunista din Polonia, care a dus la dezinstalarea regimului în 1990. Concertul, desfasurat în santierul naval de la Gdansk, a avut mare succes, iar Jarre, în timpul spectacolului, a evocat memoria Papei Ioan Paul al II-ea (primul Papa de origine poloneza, care a jucat un rol crucial în combaterea regimului comunist din tara natala dar si din restul Europei).
2006 îl duce în Sahara, unde, ca Ambasador UNESCO, pune la cale un concert gratuit cu tematica „Water for life” („Apa pentru viata”), la Merzouga, în Maroc, pentru a celebra Anul international al Desertificarii, având ca invitati peste 60 de artisti marocani.
În martie 2007, Jarre scoate un nou album – „Teo & Téa” cu o tenta dance contemporana foarte pronuntata. Jarre abandoneaza pleiada sa de instrumente si lucreaza cu prototipuri ultra-compacte. De asemenea, videoclipul single-ului, aduce în lumina cele doua personaje „protagoniste” ale albumului, Teo si Téa, creionati ca gemeni, fateta masculina si cea feminina ale, poate, aceluiasi personaj. „ Teo si Téa - este aproape acelasi prenume, de fapt, e doar genul care se schimba. As putea spune ca în acest album am încercat sa reflect evolutia unei relatii romantice, în toate etapele sale, si ca ne cautam, cât se poate de la propriu, jumatatea. Nu am plecat cu ideea de a face ceva mai ritmic, ceva mai asa sau mai altfel, pur si simplu, când am început sa lucrez, am facut vreo 50 de „machete” si totul a plecat de acolo, foarte senzorial. Sunt si melodii foarte ritmate, si unele hip-hop, si dance – am plecat mai mult de la ritm decât de la linia melodica în sine, am mers invers fata de cum compuneam eu de obicei.” – Jean Michel Jarre.
Dupa lansarea albumului „Teo & Téa”, atât de radical diferit de orice din cariera sa anterioara, Jarre face o incursiune în trecut cu reeditarea albumului sau de început, „Oxygène”, ca celebrare a aniversarii sale de 30 de ani. Cu o echipa compusa din Francis Rimbert, Claude Samard si Dominique Perrier, reînregistreaza albumul folosind sintetizoarele originale cu care crease albumul în 1976. Lanseaza acest album atât ca CD înregistrat în 5.1, cât si ca DVD – „Live In Your Living Room”, însotit si de reprezentari vizuale în 3D, vizionabile cu ochelari speciali 3D. „Oxygène este de fapt un proiect pe care l-am avut în minte de ceva vreme, chiar de atunci când m-am apucat. Am înregistrat albumul la mine acasa, cu toate instrumentele astea analoge, instrumente mitologice ale genului electronica, instrumente clasice deja, Stradivarius sau Fender ale genului electro – sunt raritati, Rolls Royce-uri sau Ferrari ale muzicii electronice. [...] Eu când am înregistrat albumul prima oara, în 1976, am facut totul singur, prin reînregistrari succesive, adaugând fiecare ingredient. Dar acum, cu totul live, am nevoie de 8 mâini pe scena, ceea ce explica si numarul mult mai mare de instrumente decât cele cu care am lucrat eu în mod original. [...] De când am înregistrat prima oara „Oxygène”, mi-am spus ca într-o buna zi, o sa repet experienta, si am s-o fac cum trebuie. [...] Ideea din spatele conceptului “Live In Your Living Room” este de a face, de fapt, un concert live dar fara un public propriu-zis – publicul sunteti dumneavoastra, în casele dumneavoastra, bucurându-va de sunet si de reprezentarile vizuale. Sunetul, ca si imaginea, care e 3D, pur si simplu “sar” din boxe si de pe ecran. [...] Ceea ce ma încânta cel mai mult cu instrumentele acestea vechi, este riscul – în ziua de astazi, cu toata tehnica, riscul greselilor este mai mult sau mai putin eliminat, iar de aici, se pot pierde multe, pentru ca, la urma urmei, prin greseli si accidente (si cu astfel de instrumente vechi, se ivesc destule) se pot naste lucruri minunate – poti crea astfel.” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia lansarii acestei editii aniversare speciale, Jarre va pune la cale un lant de spectacole la Théâtre Marigny, în Paris si apoi, în 2008, va face turul Europei, cântând în sali de spectacol live „Oxygène” , în întregime, cu instrumentele originale, împreuna cu aceeasi trei asistenti. Pe 11 noiembrie 2008, artistul ajunge si la Bucuresti, la Sala Polivalenta, pentru prima oara concertând în România. În timpul interviurilor pentru presa promite ca va reveni si spera sa poata aranja un concert în aer liber „a la Jarre” în Piata Constitutiei, având ca fundal Casa Poporului.
Vara anului 2008 aduce zvonurile pregatirii unui concert în Insulele Canare, la Tenerife, un proiect în colaborare cu chitaristul trupei Queen, Brian May, cu ocazia apropiatului An International al Astronomiei (2009), concert grandios care urma sa se numeasca „Music for the Stars” si care ar fi reunit mai multi artisti internationali. Din pacate, proiectul nu s-a materializat din lipsa de fonduri.
2009 debuteaza cu un nou turneu – „2009 In-Doors World Tour” – limitat la Europa. Jarre dezvolta mai departe conceptul spectacolelor în sala si organizeaza, pentru noile concerte, show-uri spectaculoase de laser si cânta un repertoriu de „best of” cu o selectie de piese mai putin auzite la concertele sale anterioare. Tot anul acesta, este ales ca Ambasador UNESCO pentru Anul International al Astronomiei si numit regizor artistic al „World Sky Race” (competitie amicala internationala cu aparate de zbor usoare, cu scopul de a aduce în atentia publicului problema mediului înconjurator).
Pentru anul 2010, Jarre pregateste un al doilea turneu, tot în Europa, denumit „2010”, în care urmeaza sa dea spectacole aproape exclusiv în Franta si Germania, si un concert la Katowice, Polonia.
Je ne sais pas trop ce que c’est la definition d’un artiste. Ce qu’on peut dire c’est qu’il y arrive un moment dans ta vie que tu ne te poses pas la question et c’est peut etre ça, la definition d’un artiste. (“Nu imi dau prea bine seama care ar fi definitia unui artist. Ce pot spune este ca vine un moment în viata când nu te mai întrebi lucrul asta, si probabil ca aceasta este definitia unui artist.”)
Jean Michel Jarre (“Paroles et musique”) Lyon, 2008
Compozitor avangardist, reputat pionier al muzicii electronice pe plan international, dirijor de feerii de muzica si imagine, promotor al tehnicii, amabasador al bunavointei – într-un cuvânt, artist.
Povestea începe în 1976, cu acum arhi-cunoscutul sau “Oxygène” – un album înca (si probabil etern) atemporal, cu un sunet unic, distinctiv, care la vremea respectiva a constituit una din pietrele de temelie ale genului .
Jean-Michel Jarre, s-a nascut la Lyon, pe 24 august 1948, fiu al compozitorului Maurice Jarre si al fostei membre a Rezistentei franceze din al II-lea Razboi Mondial, France Pejot. Parintii se despart devreme în viata lui, iar tatal se stabileste în S.U.A., urmând sa atinga faima cu bine-cunoscutele sale coloane sonore. Îndepartarea de tatal sau l-a afectat profund, iar împacarea propriu-zisa dintre cei doi s-a petrecut abia în 1995, la ceremonia de decernare a premiilor Victoire de la Musique. “Eu si cu tatal meu nu prea am reusit vreodata sa înfiripam o relatie adevarata. Ne-am vazut probabil de 20 sau 25 de ori în întreaga mea viata. Când, la vârsta mea, poti sa numeri pe degete de câte ori te-ai vazut cu parintele tau, atunci asta spune ceva... Cred ca este mai bine sa ai un conflict, sau, în cazul decesului, sa-ti plângi parintele, dar un sentiment de vid, de absenta, peste asa ceva este foarte greu de trecut, si chiar mi-a luat o vreme îndelungata sa ma obisnuiesc cu asta. ” – Jean Michel Jarre
În copilarie, interesul pentru instrumente muzicale electronice îl capata de la bunicul sau, Andre Jarre, la rândul sau muzician si inventator. Si-a început educatia muzicala la insistentele mamei, cu lectii de pian (“[…]detestam pianul[…]” – Jean Michel Jarre). Vacantele petrecute la Lyon la bunici îl aduc în preajma muzicii de circ, a cantaretilor stradali, o atmosfera care mai tarziu va fi evocata în muzica sa. De asemenea, în timpul scolii, la Paris, frecventând împreuna cu mama sa clubul de jazz “Le Chat qui Pêche” (“Motanul care pescuieste”, detinut de o prietena a mamei), devine pasionat de muzica jazz, vazându-i pe artisti ca Chet Baker, John Coltrane, Archie Shepp, si mai târziu influenta aceasta se simte în muzica sa, non-vocala prin definitie. “[…]Mi-aduc aminte si acum ca era ziua mea, împlineam zece ani si Chet Baker m-a luat si m-a pus în fata lui, pe pian, si a început sa cânte. Simt si acum, pe piept, suflul trompetei lui.” – Jean Michel Jarre.
În jurul vârstei de 14-15 ani, descopera lucrarile artistului Pierre Soulage, care îl impresioneaza destul cât sa se apuce de pictura, si chiar sa si realizeze un venit din aceasta pe durata studiilor, dar reala influenta se va afla, tot mai târziu, în muzica sa, când texturile stratificate ale pictorului îl duc cu gândul la interpretarea muzicii ca fiind o imagine în care poti picta cu sunete si frecvente. În acelasi timp, nu renunta la educatia muzicala, luând în continuare lectii, si de-a lungul anilor adolescentei, înfiinteaza si cânta în trupe rock - Mystere IV si apoi The Dustbins. Unul din colegii sai de trupa îl introduce în lumea muzicii experimentale, si se alatura Grupului de cercetare muzicala (GRM – Groupe de Recherche Musicale), unde are primul contact propriu-zis cu muzica electronica, mai exact cu filosofia ca “muzica este alcatuita din sunete si nu din note muzicale” si are ocazia sa experimenteze cu un sintetizor Moog, sub îndrumarea lui Pierre Schaeffer, fondatorul “muzicii concrete” (muzica electroacustica, precursor al genurilor moderne electronice).
Debutul propriu-zis are loc în 1969, când apare single-ul “La Cage/Erosmachine”, iar apoi urmeaza oferte pentru muzica de balet (“AOR”, pe care îl interpreteaza live la Opera din Paris) , teatru (“Portretul lui Dorian Gray”), muzica de televiziune, sau compune versuri si muzica pentru cântareti francezi în voga ai momentului: Patrick Juvet si Cristophe. În 1973 compune primul sau “soundtrack” - muzica pentru filmul “Les Granges Brulees” . “[…]Mi s-a parut mereu, în mod subconstient-psihologic, ca muzica de film este teritoriul tatei, asa ca am refuzat, si acum o regret, un numar destul de mare de oferte pentru muzica de film […]” – Jean Michel Jarre. Va mai compune muzica pentru filmul “Gallipoli” în 1979, si contribuie la coloana sonora de la “9 and a half weeks “, în 1986, iar în 2001 compune muzica pentru “Qui veut devenir une star” .
În 1972 scoate primul album solo, “Deserted Palace”, dar albumul care îl consacra este ““Oxygène”” în 1976. ““Oxygène”” a fost creat în probabil primul “home-studio” al momentului, anume în bucataria garsonierei personale convertita ad-hoc în studio de inregistrari. “La vremea respectiva aveam doar trei sau patru sintetizoare si asta se simte în sunetul albumului – foarte minimalist. Cred ca asta contribuie la atemporalitatea lui […]”- Jean Michel Jarre. Initial, albumul este refuzat de catre majoritatea caselor de discuri. “Toate casele de productie ma întrebau ce fel de muzica este asta: nu are cântaret, nu are nume, sunt bucati de 10 minute, altele de aproape 20... Pâna si mama m-a întrebat, de ce vrei sa-ti botezi muzica dupa un nume de gaz?!” – Jean Michel Jarre. Într-un final, o colega de studii de la GRM isi convinge sotul, Francis Dreyfus, proprietar al casei de discuri Disques Dreyfus (cu care va colabora de altfel pâna în 2000), sa produca albumul si astfel ajunge sa fie promovat în discoteci si cluburi. În Aprilie 1977, deja ajunsese la 70.000 de copii vândute. “Oxygène” ramâne în istorie ca cel mai bine vândut album francez - aproximativ 12 milioane de copii pâna în present. “Oxygène a fost un proiect pur personal, diferit de tot ceea ce faceam atunci. A fost minimalist, facut numai cu una sau doua persoane care sa ma ajute la înregistrare. De asemenea, si coperta discului, imaginea cu craniul din interiorul Terrei, nu era ceva foarte comercial, din contra, avea un mesaj ecologic foarte puternic.
În 1978 scoate “Equinoxe”, urmat de primul sau concert de lumina si sunet, pe 14 iulie 1979, în Piata Concorde din Paris, cu ocazia Zilei Nationale a Frantei. Desi înregistrase un success total cu cele doua albume scoase, Jarre nu se asteapta ca în ziua concertului sa aiba o audienta a carui numar (1 milion de spectatori si peste 100 de milioane de telespectatori) sa îl propulseze direct în Cartea Recordurilor la momentul respectiv. “Asta chiar m-a si speriat. Mi-a luat un an sa imi revin dupa toata experienta. Îmi aduc aminte ca tocmai înainte de apusul soarelui, ma urcasem pe scena cu câtiva dintre oamenii mei, si am vazut un fel de pata neagra. Am crezut ca e vreo iluzie de umbra rezultata din apusul soarelui. De fapt, era publicul, care se întindea pâna la Arcul de Triumf. Asta m-a facut sa intru complet în panica. Eram total nepregatit pentru asa ceva si mi-am dat seama, dupa, ca acest gen de spectacol era atât de diferit, din atâtea motive, de ceea ce se facuse pâna atunci, încât era într-adevar ceva care merita sa fie explorat. ” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia acestui concert, îl intâlneste pe muzicianul Francis Rimbert, prin Michel Geiss (inginer de sunet, inventator de sintetizoare si muzician), prefigurându-se astfel echipa sa de lucru de mai târziu.
1981 aduce albumul “Les Chants Magnetiques”, bine primit de catre public. În aceeasi perioada, este solicitat pentru o serie de concerte în China, lucru nemaiîntâlnit la momentul respectiv. Albumele sale de succes, ““Oxygène”” si “Equinoxe”, daruite postului national Radio Beijing de catre Ambasada Angliei, sunt apreciate de catre chinezi, mai ales fiind primele piese straine, în ultimele câteva decenii, care sa ajunga sa fie difuzate pe postul national de radio. Concertele s-au desfasurat în Beijing si în Shanghai. În cazul primului capitalei, auditoriul s-a constituit mai ales din oficiali, iar manifestarile publicului au fost retinute, daca nu chiar lipsind cu desavârsire, lucru care îl determina pe Jarre (care intentionase sa tina spectacole gratuite, dar autoritatile impusesera deja o taxa), sa cumpere o parte din bilete si sa le vânda apoi pe strada, copiilor si adolescentilor, sperând sa aduca astfel în sala un altfel de public. În Shanghai, atmosfera a fost infinit cu mult mai animata: “Erau extrem de entuziasti si începusera sa arunce oameni în aer. Aruncau asa, cu oameni, cam cum ai arunca baloane în aer!” – Jean Michel Jarre. Succesul concertelor determina aparitia unui album live “Concertele din China”, în 1982.
“Musique pour supermarche”, lansat în 1983, a fost un album unic, atât din punct de vedere al compozitiei muzicale cât si din punct de vedere al conceptului revolutionar: albumul-opera de arta – creat într-un singur exemplar (matrita initiala a fost arsa, desi trei piese de pe acest album au aparut ulterior pe albumele “Zoolook” si “Rendezvous”), scos la licitatie ca un obiect rar si vândut pentru 70.000 de franci. Muzica fusese compusa, initial, pentru o expozitie cu tema “Supermarket”, organizata de niste tineri prieteni ai lui Jarre, lucrarile de arta urmând a fi scoase la licitatie. “Ideea mi-a venit ca protest, un act de protest fata de industria muzicala, care începuse sa vânda muzica precum iaurturile sau tuburile de pasta de dinti, în supermarket-uri. Si atunci, am ars matritele. A fost într-adevar un singur exemplar.” – Jean-Michel Jarre. Cumparatorul albumului devenit unul dintre cele mai cautate obiect de colectie, a ramas initial anonim, dar s-a aflat mai apoi a fi un anume M. Gerard, care, în urma unui accident rutier, s-a trezit din coma pe acordurile piesei lui Jarre “Souvenir of China” si astfel a dorit sa aduca un omagiu celui a carui muzica a marcat revenirea lui la viata. Actualul proprietar al discului este necunoscut, întrucât, din 2007 pâna în prezent, albumul a mai fost scos la licitatie de 2 ori. Totusi, discul a fost difuzat în direct în întregime la Radio Luxembourg, iar Jarre i-a încurajat pe ascultatori sa îsi înregistreze propria versiune. “Piratez moi!(Piratati-ma!)” – Jean Michel Jarre.
Considerat a fi unul dintre cele mai inovatoare albume ale sale, din punct de vedere al compozitiei, “Zoolook” (1984), este unic prin felul în care Jarre a consacrat “sampling”-ul în procesul compozitional al muzicii electronice. “Am petrecut mult timp la albumul acesta, si aproape ca am luat-o razna lucrând la el. A fost primul album în care am lucrat cu “sampling”. Am folosit voci de pe întreg mapamondul ca simple sunete. Am transformat foneme în instrumente muzicale. Si nu era vorba despre acompaniament vocal. Ideea era sa folosesc vocea umana ca pe un material sonor. “ – Jean-Michel Jarre. Pe lânga “sample”-urile adunate din lumea întreaga (“Am mers în Africa, Europa de est, Asia...”
– Jean-Michel Jarre), Jarre a lucrat pentru prima oara (dar nu si ultima, urmând sa mai colaboreze in viitor) cu un vocalist profesional – Laurie Anderson, a carei voce apare pe piesa “Diva”.
În 1985, Jarre este invitat sa faca un concert în Houston, Texas (S.U.A), pe care initial îl refuza, prins fiind în proiectele proprii, dar de îndata ce întreprinde o vizita la fata locului si vede silueta remarcabila a orasului în plina dezvoltare, accepta imediat, mai ales cand afla ca evenimentul urma sa sarbatoreasca aniversarea a 25 de ani de la înfiintarea Centrului Spatial “Lyndon B. Johnson” iar NASA dorea sa se implice în organizare. Astfel s-a nascut albumul “Rendez-vous”, care (ca si “Zoolook” cu doua piese), are în componenta o piesa de pe “Musique pour supermarche”. Lucreaza timp de câteva luni la album, care este unul dintre cele mai baroce din creatia sa. Tot la momentul respectiv, misiunea “Challenger” era în pregatire pentru decolare pe 28 ianuarie 1986, astfel ca Jarre include în concertul sau un recital de saxofon – ultima piesa a albumului, “Rendez-vous VI” – pe care urma sa o interpreteze în direct, de pe orbita, astronautul Ron McNair, fost interpret de jazz. Din pacate, naveta “Challenger” explodeaza la decolare. “Ma împrietenisem cu toti astronautii, devenisem chiar apropiati. Mi-aduc aminte ca Ron m-a sunat, la Paris, chiar înainte de decolare si mi-a spus ca ne vedem peste o saptamâna si sa-l urmaresc la televizor la televizor. Si apoi, a fost... dezastrul... O sa tin mereu în suflet o frântura din zâmbetul si chipul lui Ron [...]. M-a rascolit enorm evenimentul, îi consideram pe oamenii acestia prieteni, am vrut sa anulez totul, dar cei de la NASA au insistat sa mergem mai departe, iar Rendez-vous VI a devenit Ron’s Piece (Cantecul lui Ron) si în locul lui a cântat Kirk Whalum, saxofonist de jazz.”– Jean-Michel Jarre. Astfel concertul a devenit o comemorare si un simbol a perseverentei. “A devenit un concert incredibil, foarte încarcat emotional, si în acelasi timp, cu o pofta de viata si o inocenta cum numai un public american poate sa le aiba. Pentru mine, este o amintire extraordinara de complicitate cu publicul, care privea de peste tot, urcati pe cladiri.” – Jean-Michel Jarre. În timpul acestui concert, care a stabilit un nou record de audienta (1,5 milioane de spectatori), Jarre si-a inaugurat ceea ce urma sa devina piesa de rezistenta în concertele sale si deliciul fanilor de-a lungul anilor – harpa laser, folosita la momentul respectiv în “Third Rendez-vous” (“Al treilea rendez-vous”).
Câteva luni mai târziu, în Octombrie 1986, este invitat si la Lyon, orasul sau natal, pentru un concert cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, moment foarte emotionant pentru Jarre. “L-am întâlnit pe Papa atunci, si îmi amintesc ca la momentul respectiv primul lucru pe care l-am observat când l-am întâlnit a fost dimensiunile considerabile ale pantofilor si am gândit: “Doamne, omul asta are capul în ceruri, dar picioarele ancorate ferm pe pamânt...” “A fost pentru mine un moment foarte emotionant; copil fiind, veneam verile la Lyon, si mergeam la cumparaturi cu bunica mea, iar acum, în timpul concertului, totul pur si simplu a expandat în mintea mea... am fost foarte miscat.” – Jean-Michel Jarre.
În 1988, Jarre lanseaza cel de-al noualea album, “Revolutions”, un album foarte eclectic, cu influente puternice arabe, muzica orientala fiind pentru el, dintotdeauna, o sursa de fascinatie. În acelasi an, începe pregatirile pentru un concert în Anglia, “Destination Docklands”, care urma sa se desfasoare pe 24 septembrie la Docurile Royal Victoria, în estul metropolei londoneze. Spectacolul de doua ore se anunta a fi grandios – de la artistii invitati (printre care si chitaristul britanic Hank Marvin, cu care colaborase la creearea piesei “London Kid”) pâna la scenografia spectacolului în sine: urmau sa fie folosite reflectoare anti-aeriene din al Doilea Razboi Mondial, una din cladirile din docuri urma sa serveasca de ecran de proiectii si mai urmau sa fie instalate ecrane construite ad-hoc. Jarre si echipa aveau sa cânte de pe scena plutitoare instalata pe patru barge masive. Acesta a fost probabil cel mai dificil de organizat concert din întreaga sa activitate. “Printre concertele incredibile, la modul ca unele lucruri au putut sau nu sa fie facute, concertul Docklands, din ’88, îmi vine cel mai bine în minte. Eram 500 de oameni care urma sa mergem în docurile londoneze ca sa pregatim acest concert pentru mijlocul lui septembrie, dar spectacolul a avut loc o luna mai târziu. Si în aceste luni de zile, s-au întâmplat lucruri absolut incredibile. Mai întâi, deoarece organizatorul nu solicitase aviz pentru desfasurarea evenimentului, totul a fost oprit. Mass-media britanica se amesteca în toata povestea, vrând sa ma ajute sa gasesc alta locatie în Anglia unde sa fac concertul, pentru a înlocui Docklands. Marina Regala mi-a propus un vapor. Toti oamenii îmi scriau sau telefonau ca sa-mi propuna curtea din spatele casei. Toate orasele propuneau de asemenea diferite locuri, si totusi era în zadar, caci totul fusese considerat si gândit în functie strict de acea locatie initiala.“ – Jean Michel Jarre. În cele din urma, au primit aprobarea pentru doua concerte, unul 8 si altul pe 9 octombrie. Din pacate însa, întârzierea l-a costat si timp meteorologic, si astfel, renumitul temperament al climei britanice si-a aratat coltii. Ultimele pregatiri si repetitiile s-au desfasurat sub un vânt puternic cu rafale de ploaie si o Tamisa agitata. “Marina nationala se amesteca si declara scena o ambarcatiune, obligând pe toata lumea sa poarte veste de salvare. Printesa Diana se hotarâse sa vina la concert, asa ca a trebuit sa construim si o “loja regala”, cu lustre, catifele (pornind de la aceasta seara de concert, cei doi devin bun prieteni, iar Printesa Diana devine un mare fan al muzicii lui) si tot ce presupune rangul. Si astfel, tot concertul s-a desfasurat de o maniera deliranta, sub ploaie. Rezultatul a fost de-a dreptul wagnerian, în mijlocul muzicii. Bateristul a sfârsit prin a evolua în apa pâna la glezne. La fiecare bataie de talgere, apa împrosca pe toata lumea... Au fost niste împrejurari cu adevarat si în întregime nebunesti.” – Jean Michel Jarre.
Trecerea în noua decada aduce cu sine un nou concert, tot de ziua nationala franceza, de data aceasta având ca locatie La Defense, în Paris. În acelasi an (1990), Jarre scoate un nou album “En Attendant Cousteau” (“Asteptându-l pe Cousteau”), ca omagiu adus oceanografului francez. Concertul de la La Défense a fost probabil unul dintre cel mai bine reprezentative spectacole ale sale, intrând pentru a treia oara în Cartea Recordurilor pentru numarul de spectatori (2 milioane de oameni), fiind a doua oara când îsi depaseste propriul record. “La concertul de la La Défense, mi s-a spus: Nu m-am mai plimbat, n-am mai trecut, macar, pe lânga locul acela, dupa concert, fara a-l vedea în cu totul alta lumina. Este cel mai frumos compliment care mi s-a putut face vreodata.” – Jean-Michel Jarre.
În 1991 începe pregatirile pentru un concert în Mexic, la piramidele din Teotihuacan, care urma sa aiba loc în timpul eclipsei solare de pe 11 iulie 1991. Punerea în scena a concertului a fost extrem de anevoioasa, însa ceea ce a anulat definitiv evenimentul a fost scufundarea unuia dintre vapoarele de marfa care transportau scena special proiectata pentru spectacol. „Am fost atât de dezamagit încât, vreo doi ani la rând nu am suportat mâncarea mexicana...” – Jean Michel Jarre.
În 1993, „Chronologie” a fost primul sau album influentat de ritmurile tehno-dance ale momentului. Inclus printre sampling-urile de ceasuri asortate temei alese, a fost si o alarma sonora pe care o compune pentru compania elvetiana de ceasuri Swatch, cu a carei sponsorizare, Jarre se lanseaza în primul sau turneu mondial, „Europe in concert”, cu peste 16 concerte în aer liber (Mont Saint-Michel, Barcelona, Sevilia, Londra, Mancester, si Versailles) dupa modelul deja consacrat, dar la o scara infinit mai mica. Tot în acest an, i se ofera si accepta functia de Ambasador al Bunavointei, pentru UNESCO, functie pe care o detine de 16 ani deja.
În 1994, inaugureaza noul stadion din Hong Kong cu un concert, iar în 1995 organizeaza un nou concert de ziua nationala a Frantei , supranumit „Concert pour la Tolerance”, detinând functia de Ambasador UNESCO pentru Tineret si Toleranta, si în acelasi timp celebrându-se 50 de ani de la înfiintarea ONU. În acelasi an, va fi decorat cu distinctia „Chevalier de la Légion d’honneur”, acordata de guvernul francez.
1997 marcheaza o revenire la albumul care l-a consacrat, „Oxygéne”, cu noul sau album, „Oxygene 7-13” – o continuare a operei sale de început. „Ideea nu a fost de a crea un soi de Rocky 2, ci de a face o continuare fluida la ceea ce am facut cu „Oxygéne” acum câtiva ani. Mereu am avut în minte sa fac asta, fie ca o faceam acum, acu câtiva ani, sau peste câtiva ani. În plus, constat o întoarcere la vechile sintetizoare analoge; cu toata afluenta de noi instrumente, totusi toata lumea îsi doreste sa cânte pe un Stradivarius sau un Stratocaster. La fel se întâmpla si în cazul sintetizoarelor analog pe care le-am folosit eu în anii ’70 pentru „Oxygéne” – Jean Michel Jarre. Albumul a fost dedicat vechiului sau mentor Pierre Schaefer, de la GRM, care murise în 1995.
În acelasi an, pe 6 septembrie, organizeaza un spectacol în vechiul sau stil grandios, în Moscova, la sarbatorirea a 850 de ani împliniti ai capitalei ruse. Foloseste cladirea Universitatii de Stat din Moscova ca ecran de proiectie pentru spectacolul sau si îsi doboara din nou propriul record de audienta (3.5 milioane de spectatori). Ziua concertului coincide cu funeraliile Printesei Diana, iar Jarre vorbeste, în timpul concertului, despre prietenia lor, tine, împreuna cu întreaga audienta, un moment de reculegere, si îi dedica piesa ei preferata, „Souvenir of China”. Momentul culminant al concertului este conversatia în direct cu astronautii de pe statia orbitala MIR, un ecou poate al aceluiasi moment, cu astronautii navetei „Challenger” care însa, din pacate, nu a mai avut loc în 1986, la concertul din Houston.
Jarre va continua sa mearga în turneu prin Europa cu noul sau album, adoptând de data aceasta o
maniera total noua pentru el – concertele în sali de spectacol, inclusiv în tari în care nu mai concertase înainte, mai ales în blocul estic al Europei, cu o abordare vizuale mai minimalista, concentrându-se mai mult pe partea muzicala.
Anii ’98-2000 sunt o perioada a schimbarilor majore în viata sa, iar acest lucru se reflecta puternic si în directia sa muzicala. Apar dispute cu casa de productii Disques Dreyfus, cu care lucrase din 1975, iar în viata personala, dupa un mariaj de 16 ani, se desparte de sotia sa, Charlotte Rampling.
În 1998 produce, în colaborare cu trupa Apollo 440, „Rendez-vous 98”, care a devenit tema muzicala principala a Cupei Mondiale de Fotbal, iar pe 14 iulie, ca celebrare a zilei nationale dar si a Cupei mondiale proaspat cucerite de echipa Frantei, Jarre organizeaza un spectacol la turnul Eiffel, avându-i ca invitati, printre altii, pe Apollo 440 si pe japonezul Tetsuya „TK” Komuro.
În 1999, pe 31 decembrie, tine un concert grandios la Gizeh, având piramidele ca fundal – „The Twelve Dreams of the Sun” – „Cele 12 vise ale soarelui”. Structurat ca o calatorie reintepretata prin mitologia Egiptului antic (pe lânga celebrarea noului mileniu, se sarbatoreau si 5000 de ani de civilizatie în Egipt), concertul în sine a durat 12 ore, un maraton vizual si muzical prin noaptea de Revelion, din care Jarre ocupa cele doua ore dinaintea miezului noptii – cele mai cunoscute piese ale sale, plus cântece noi de pe albumul care urma sa iasa în 2000, culminând cu o numaratoare inversa si se întoarce apoi pentru un mini concert la rasaritul soarelui. Întregul concert a primit contributia a peste 1000 de artisti locali, amestecându-se muzica occidentala cu cea orientala si cu accente de jazz.
Albumul sau, „Metamorphoses”, cu câteva piese prezentate în avanpremiera în concertul „The Twelve Dreams of the Sun”, radiaza clar nevoia de schimbare si autodefinire, atât ca persoana cât si ca artist. „Titlul albumului mi-a venit cu usurinta în minte pentru ca mi s-a parut foarte potrivit cu ceea ce simt eu acum, atât la nivel personal si muzical, si de asemenea, si în legatura cu noul mileniu, schimbarea noului mileniu. Si am spus „metamorfoze”, la plural, nu doar o singura „metamorfoza”, si chiar daca la început mi s-a parut putin greu ca titlu, sau presupunând ceva mai greu, am uitat lucrul asta si am preferat partea organica a cuvântului, întelesul sau organic, transformarile acelea naturale, nu stiu... un fluture, un sarpe care-si lasa pielea – toate aceste transformari naturale, aceste metamorfoze – cred ca de aici a pornit conceptul albumului.” – Jean-Michel Jarre. Stilul sau muzical este aproape radical diferit de ceea ce produsese înainte. A fost de asemenea primul sau album cu parte vocala propriu-zisa si solisti-invitati bine conturati în linia melodica. De asemenea, continua pe ideea de sampling, însa ajungând pâna la a cauta sunete în zgomotele de zi cu zi – foloseste efecte obtinute din zgomotul masinii sale de facut cafea, sau o stropitoare automatica. „Ceea ce am învatat la GRM a fost ca orice sunet poate deveni muzica – totul depinde de muzician: sunetul ploii, vântul, automobilele pe strada, orice.” – Jean-Michel Jarre. Printre artistii invitati pe album se numara Laurie Anderson din nou, Natacha Atlas (în „C’est la vie” – piesa cu extinse influente arabe) si Sharon Corr, din trupa The Corrs, la vioara (în „Rendezvous a Paris”, cu accente celtice).
Pe 1 ianuarie 2001, participa la un eveniment în Okinawa – „2001 - Rendezvous in Space”, în onoarea „adevaratului început al mileniului” – în care Jarre, în colaborare cu Testuza „TK” Komuro si cu scriitorul SF Arthur C. Clarke (scriitorul sau preferat de science-fiction si bun prieten), da un recital live cu materiale noi exclusive, si scurte interventii pre-înregistrate ale lui Clarke, iar pentru un scurt timp, ansamblul astfel format îsi ia numele de scena „The ViZitors”. În acelasi an, în iunie, Jarre sustine un concert de caritate pentru Fundatia Elpida, în amfiteatrul antic Herodus Atticus Odeon, de pe Acropole. Pentru acest eveniment, compune „Akropolis” – o tema muzicala pentru orchestra simfonica, dedicata sitului istoric în care are loc spectacolul.
În acelasi an, compune „Interior music” pentru o campanie publicitara a companiei daneze de produse electronice Bang and Olufsen, dar albumul nu a fost publicat comercial.
În 2002, pe 6 septembrie la Aalborg, Danemarca, Jarre sustine un concert într-un camp de turbine eoliene – un concert marcat de dificultati din cauza ploii abundente. Concertul a fost vazut ca un succes, în ciuda problemelor, si a marcat, de asemenea, un moment al schimbarii în concertele sale, care, din anii ’80 încoace, beneficiau de un personal numeros pe scena în timpul spectacolului. Jarre este asistat, de aceasta data, doar de Francis Rimbert, având ca invitati pe Safri Duo, si ca acompaniament Orchestra Simfonica din Aalborg si un cor local.
Tot în 2002 lanseaza un album experimental „Sessions 2000”, cu o puternica nuanta de jazz, si un sound total diferit de lucrarile sale precedente. Desi nu a înregistrat un succes rasunator, albumul a fost apreciat pozitiv de catre critici.
Jarre se întoarce la stilul sau, însa într-o maniera „chill”, cu albumul „Geometry of Love”, din 2003, compus ca soundtrack pentru clubul parizian „V.I.P. Room”.
În septembrie 2004, Jarre lanseaza un nou album, „Aero”, certificat ca fiind primul album de muzica proiectat si compus pentru si în sistemul de sunet 5.1 surround. Albumul este mai mult un „best of”, cu piese reînregistrate si doua piese noi, „Aerology” si „Aero”, ultimul fiind o versiune a piesei „Je me souviens”, de pe albumul „Metamorphoses”, din 2002.
Tot în 2004, este invitat, pentru a treia oara, în China, pentru a sustine un concert . „Guvernul francez îmi ceruse sa fac un concert pentru deschiderea anului Frantei în China, un concert în Orasul Interzis si în Piata Tian An Men. Înainte de a accepta, nu m-am dus sa cer parerea maostilor sau fostilor maosti din generatia mea, ci mai degraba parerea oamenilor care erau în aceasta problema: artistii si intelectualii din Beijing. Toti mi-au spus acelasi lucru – anume sa fac neaparat acest concert. Aveam un avantaj – eram cunoscut, si un strain. Autoritatile m-ar fi lasat sa fac mai multe lucruri decât daca ar fi fost vorba de un artist chinez. Astfel ca am acceptat, cu conditia ca un anume numar de artisti, considerati dizidenti, sa participe la concert – muzicieni, ca si pictori.” – Jean-Michel Jarre. Initial, capul de afis al invitatilor autohtoni îl detinea Cui Jian, cântaret chinez care a participat la revolta studenteasca din 1989 din Piata Tiananmen, supranumit „Bob Dylan al Chinei”, caruia i se interzisese adresarea oricarui cuvânt publicului în timpul recitalului, iar în ultimul moment, autoritatile îi interzic definitiv participarea. Concertul se desfasoara pe 10 octombrie în doua parti, mai întâi în Orasul interzis, un fapt exceptional, si apoi continua în Piata Tiananmen, cu un recital mai scurt, incluzând o versiune adaptata de catre Jarre a cântecului „La vie en rose” al lui Edith Piaf, interpretata de catre o alta artista chineza de renume, Chen Lin. Va lansa un DVD al acestui concert , acesta fiind recunoscut ca fiind primul concert înregistrat cu tehnologie THX si HD.
În august 2005, Jarre este invitat în Polonia, la Gdansk, unde Lech Walesa îl roaga sa tina un concert pentru cea de-a 25-a aniversare a „Solidarnosc” – miscarea anti-comunista din Polonia, care a dus la dezinstalarea regimului în 1990. Concertul, desfasurat în santierul naval de la Gdansk, a avut mare succes, iar Jarre, în timpul spectacolului, a evocat memoria Papei Ioan Paul al II-ea (primul Papa de origine poloneza, care a jucat un rol crucial în combaterea regimului comunist din tara natala dar si din restul Europei).
2006 îl duce în Sahara, unde, ca Ambasador UNESCO, pune la cale un concert gratuit cu tematica „Water for life” („Apa pentru viata”), la Merzouga, în Maroc, pentru a celebra Anul international al Desertificarii, având ca invitati peste 60 de artisti marocani.
În martie 2007, Jarre scoate un nou album – „Teo & Téa” cu o tenta dance contemporana foarte pronuntata. Jarre abandoneaza pleiada sa de instrumente si lucreaza cu prototipuri ultra-compacte. De asemenea, videoclipul single-ului, aduce în lumina cele doua personaje „protagoniste” ale albumului, Teo si Téa, creionati ca gemeni, fateta masculina si cea feminina ale, poate, aceluiasi personaj. „ Teo si Téa - este aproape acelasi prenume, de fapt, e doar genul care se schimba. As putea spune ca în acest album am încercat sa reflect evolutia unei relatii romantice, în toate etapele sale, si ca ne cautam, cât se poate de la propriu, jumatatea. Nu am plecat cu ideea de a face ceva mai ritmic, ceva mai asa sau mai altfel, pur si simplu, când am început sa lucrez, am facut vreo 50 de „machete” si totul a plecat de acolo, foarte senzorial. Sunt si melodii foarte ritmate, si unele hip-hop, si dance – am plecat mai mult de la ritm decât de la linia melodica în sine, am mers invers fata de cum compuneam eu de obicei.” – Jean Michel Jarre.
Dupa lansarea albumului „Teo & Téa”, atât de radical diferit de orice din cariera sa anterioara, Jarre face o incursiune în trecut cu reeditarea albumului sau de început, „Oxygène”, ca celebrare a aniversarii sale de 30 de ani. Cu o echipa compusa din Francis Rimbert, Claude Samard si Dominique Perrier, reînregistreaza albumul folosind sintetizoarele originale cu care crease albumul în 1976. Lanseaza acest album atât ca CD înregistrat în 5.1, cât si ca DVD – „Live In Your Living Room”, însotit si de reprezentari vizuale în 3D, vizionabile cu ochelari speciali 3D. „Oxygène este de fapt un proiect pe care l-am avut în minte de ceva vreme, chiar de atunci când m-am apucat. Am înregistrat albumul la mine acasa, cu toate instrumentele astea analoge, instrumente mitologice ale genului electronica, instrumente clasice deja, Stradivarius sau Fender ale genului electro – sunt raritati, Rolls Royce-uri sau Ferrari ale muzicii electronice. [...] Eu când am înregistrat albumul prima oara, în 1976, am facut totul singur, prin reînregistrari succesive, adaugând fiecare ingredient. Dar acum, cu totul live, am nevoie de 8 mâini pe scena, ceea ce explica si numarul mult mai mare de instrumente decât cele cu care am lucrat eu în mod original. [...] De când am înregistrat prima oara „Oxygène”, mi-am spus ca într-o buna zi, o sa repet experienta, si am s-o fac cum trebuie. [...] Ideea din spatele conceptului “Live In Your Living Room” este de a face, de fapt, un concert live dar fara un public propriu-zis – publicul sunteti dumneavoastra, în casele dumneavoastra, bucurându-va de sunet si de reprezentarile vizuale. Sunetul, ca si imaginea, care e 3D, pur si simplu “sar” din boxe si de pe ecran. [...] Ceea ce ma încânta cel mai mult cu instrumentele acestea vechi, este riscul – în ziua de astazi, cu toata tehnica, riscul greselilor este mai mult sau mai putin eliminat, iar de aici, se pot pierde multe, pentru ca, la urma urmei, prin greseli si accidente (si cu astfel de instrumente vechi, se ivesc destule) se pot naste lucruri minunate – poti crea astfel.” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia lansarii acestei editii aniversare speciale, Jarre va pune la cale un lant de spectacole la Théâtre Marigny, în Paris si apoi, în 2008, va face turul Europei, cântând în sali de spectacol live „Oxygène” , în întregime, cu instrumentele originale, împreuna cu aceeasi trei asistenti. Pe 11 noiembrie 2008, artistul ajunge si la Bucuresti, la Sala Polivalenta, pentru prima oara concertând în România. În timpul interviurilor pentru presa promite ca va reveni si spera sa poata aranja un concert în aer liber „a la Jarre” în Piata Constitutiei, având ca fundal Casa Poporului.
Vara anului 2008 aduce zvonurile pregatirii unui concert în Insulele Canare, la Tenerife, un proiect în colaborare cu chitaristul trupei Queen, Brian May, cu ocazia apropiatului An International al Astronomiei (2009), concert grandios care urma sa se numeasca „Music for the Stars” si care ar fi reunit mai multi artisti internationali. Din pacate, proiectul nu s-a materializat din lipsa de fonduri.
2009 debuteaza cu un nou turneu – „2009 In-Doors World Tour” – limitat la Europa. Jarre dezvolta mai departe conceptul spectacolelor în sala si organizeaza, pentru noile concerte, show-uri spectaculoase de laser si cânta un repertoriu de „best of” cu o selectie de piese mai putin auzite la concertele sale anterioare. Tot anul acesta, este ales ca Ambasador UNESCO pentru Anul International al Astronomiei si numit regizor artistic al „World Sky Race” (competitie amicala internationala cu aparate de zbor usoare, cu scopul de a aduce în atentia publicului problema mediului înconjurator).
Pentru anul 2010, Jarre pregateste un al doilea turneu, tot în Europa, denumit „2010”, în care urmeaza sa dea spectacole aproape exclusiv în Franta si Germania, si un concert la Katowice, Polonia.
The Twelve Dreams Of The Sun/Artículo periodístico aparecido en la prensa
Año Nuevo 2000: Egipto desconfía de los "profetas del mal"
GUIZEH, Egipto, (AFP) -
Egipto hizo una advertencia a los "piramidiotas" que tienen la intención de reunirse en las pirámides de Guizeh para esperar la aparición de Satán al llegar el año 2000.
Al menos dos agencias de turismo especializadas en este tipo de clientela proponen viajes a las pirámides para celebrar Año Nuevo, anunciando la participación de David Icke, ex periodista deportivo de la televisión británica convertido a las "profecías del mal".
Icke y otros anunciaron que el ex presidente norteamericano George Bush hará resucitar a las "fuerzas del mal" durante una misa negra que tendrá lugar en la cámara funeraria situada dentro de la pirámide de Keops, el 31 de diciembre a medianoche. Según ellos, Bush y la familia real británica son miembros de la "élite mundial de los iluminados", especie híbrida de humanos y reptiles.
El funcionario gubernamental egipcio a cargo del valle de Guizeh, Zahi Hawass, declaró que no dispone de tiempo para perder con esos "piramidiotas", y adivirtió que serían expulsados sin miramientos al primer desorden.
El valle de Guizeh, en el que se encuentran las pirámides de Keops, Kefrén y Micerinos, permanecerá cerrado al público durante 36 horas, del 30 de diciembre por la noche al 1 de enero de 2000 por la mañana, por razones de "seguridad", anunció Hawass.
La policían montará guardia al pie de las pirámides y alrededor de las mismas, en el desierto, donde 50.000 espectadores asistirán a un espectáculo producido por el artista Jean-Michel Jarre.
Los servicios de seguridad egipcios están movilizados ante todo para prevenir acciones de militantes islamistas, pero vigilarán asimismo a posibles grupos marginales que traten de acercarse a las pirámides.
No obstante, ciertos adeptos de la teoría de la conspiración, como el autor norteamericano Texe Marrs, sostienen que incluso el propio guardián de las pirámides está vinculado con los sacerdotes de la misa negra.
Y hay quien sospecha incluso del espectáculo del artista francés. La revista islamista Al-Chaab acusó a Jean-Michel Jarre de conspirar para imponer la "masonería sionista" a la civilizaicón egipcia.
Concerts in China - 1981
    El vinilo:    |
Oxygene Tour - 1997
 Por segunda vez en su carrera, Jean Michel Jarre accedió en embarcarse en una gran gira que, una vez más, le llevó por toda Europa. Esta vez el concepto era muy diferente al de Europe in Concert, ya que los conciertos iban a llevarse a cabo en recintos cerrados. El músico francés sólo había dado conciertos en recintos cerrados con anterioridad durante su mini-gira en China en 1981. La gira coincidió con el lanzamiento de la secuela del álbum Oxygene, Oxygene 7-13. Jarre ofreció 37 conciertos en 15 países europeos. Musicalmente, los conciertos se centraron en los dos álbumes de Oxygene. Muchos de los temas, como Oxygene 2 y 6, no habían sido interpretados en vivo desde hacía mucho tiempo. También fue durante esta gira donde Jarre presentó su nuevo instrumento, el Theremin, uno de los instrumentos electrónicos más antiguos del mundo que fue inventado por el ruso Leon Theremin en 1917. Desde entonces, el Theremin ha sido presencia habitual en los posteriores conciertos de Jarre. |
Temas: Oxygène 7 Chronologie 6 Equinoxe 7 Magnetic Fields 1 Oxygène 6 Oxygène 10 Oxygène 4 Oxygène 11 Souvenir of China Oxygène 2 Magnetic Fields 2 Oxygène 5 Oxygène 8 Oxygène 12 Revolutions Equinoxe 4 Oxygène 13  Músicos: Jean Michel Jarre Laurent Faucheux Dominique Mahut Christoph Papendieck Dominique Perrier Francis Rimbert Fecha y Lugar: 3 Mayo - 20 Octubre - Europa Audiencia Estimada: 230,000 personas en 37 conciertos |
La Cage / Erosmachine - 1971
Primera publicación de Jean Michel Jarre. La música es el resultado de sus estudios en el Groupe de Recherches Musicales, de manera que se trata de un sonido experimental y vanguardista basado en la teoría de la música concreta, teniendo ambos temas un claro fundamento rítmico.
Place de la Concorde - 1979
La Plaza de la Concordia, en el centro de París, fue el lugar elegido para el primer concierto al aire libre de Jean Michel Jarre en 1979. Aunque Jarre previamente ofreció conciertos con las bandas de rock en las que tocaba en su adolescencia, en comparación con sus conciertos previos o con los conciertos convencionales de aquellos tiempos, este show fue completamente único, un espectáculo innovador acompañado de proyecciones gigantes de luz y fuegos artificiales. El de la Plaza de la Concordia fue el primero de una larga serie de conciertos que ayudaron a visualizar la música de Jarre y a descubrir un nuevo territorio en el modo de ofrecer conciertos.
El 14 de Julio de 1979, el Día Nacional Francés, este ambicioso espectáculo congregó a una audiencia estimada en un millón de personas. Jarre estaba solo en el escenario rodeado de un despliegue de sintetizadores con los que interpretó temas de sus álbumes Oxygene y Equinoxe.
Temas:
1. Oxygene 1
2. Oxygene 2
3. Oxygene 3
4. Oxygene 5
5. Oxygene 6
6. Equinoxe 1
7. Equinoxe 2
8. Equinoxe 3
9. Equinoxe 4
10. Equinoxe 5
11. Equinoxe 6
12. Equinoxe 7
13. Equinoxe 8
14. Oxygene 4
2. Oxygene 2
3. Oxygene 3
4. Oxygene 5
5. Oxygene 6
6. Equinoxe 1
7. Equinoxe 2
8. Equinoxe 3
9. Equinoxe 4
10. Equinoxe 5
11. Equinoxe 6
12. Equinoxe 7
13. Equinoxe 8
14. Oxygene 4
Músico:
Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre
Fecha y Lugar:
14 Julio 1979, Plaza de la Concordia, París, Francia
14 Julio 1979, Plaza de la Concordia, París, Francia
Audiencia Estimada:
1.000.000
1.000.000
Suscribirse a:
Entradas (Atom)